Cea mai vestita ctitorie a lui Stefan cel Mare, cel mai cunoscut monument de arta religioasa medievala a Bucovinei, se afla la cativa kilometri de orasul Gura Humorului, sub obcini impadurite grele de racoare si de pace.
Ridicat in 1488, lacasul a fost destinat de catre voievod sfatuitorului sau de incredere, Daniil Sihastrul, a carui piatra de mormant se pastreaza aici, in vreme ce cunoscutu-i adapost sapat in stanca se afla la Putna.
De dimensiuni relativ reduse, biserica are un plan tronconic. Arhitectural, ea este caracteristica stilului moldovenesc al vremii: turla pe naos suspendata pe boltiri cu arcuri diagonale. Altarul si naosul conserva pictura interioara de la construirea bisericii.
Pe zidul vestic, Judecata de apoi incanta si cutremura. Pronaosul bisericii a fost pictat in 1550 prin grija mitropolitului Teofan. Cu decoratia exterioara de la Voronet se incheie marea epoca a picturii murale care il are ca sustinator pe domnitorul Petru Rares.
Manastirea Voronetului a fost inca de la intemeiere un monument memorial si votiv. Aceasta explica pe de o parte caracteristicile noi ctitorii a Sfantului Stefan cel Mare care, spre deosebire de celelalte manastiri ale domnului, nu avea camera mormintelor. Explica de asemenea, atentia de care s-a bucurat in continuare. Intr-adevar in secolul XVI - mai precis la 1547 - Mitropolitul Grigorie Rosa sfetnic a lui Petru Voda Rares si var cu domnul,construieste pridvorul inchis de la vest, pentru care adopta o solutie nemaiintalnita pana la el, in cadrl careia arhitectura este vizibil subordonata decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin nestrapuns de nici o deschidere. Acest plin amplu, impreuna cu suprafetele laterale ale masivilor contraforti de colti constituie un imens ecran unitar, pe care se desfasoara in culorile ei stralucitoare drama binecunoscutei Judecati de Apoi de la Voronet, singura compozitie de acest fel care se desfasoara continu, fara nici un fel de intrerupere sau trunchiere.
Latimea contrafortului va fi folosita pe fatadele laterale pentru desfasurarea unor teme carora ctitorul picturii se pare ca dorit sa le dea o impotanta deosebita: pe contrafortul de sud Viata Sfantului Nicolae, viata Sfantului Ioan cel Nou si supradimensionat Sfantul Gheorghe omorind balaurul, iar pe cel de nord, compozitia continua verticala a vamilor vazduhului, teme eshatlogica aparuta in mediile calugaresti. Pe restul peretilor exteriori, ordonanta iconografica isi urmeza firul traditional: Arborele lui Ieseu, in regisru vertical de filosofi alaturat - pe fatada de sud, Cinurile pe abside, Acatistul Maicii Domnului, Viata Sfantului Antonie cel Mare, Facerea - pe fatada nord.
Doua elemente se disting in aceasta ordonanta - mai intai elementul antiotoman, reprezentat de teme Sfantuli luptator Gheorghe, de aceea a Vietii Sfantului Ioan cel Nou, care, martirizat de tatari la Cetatea Alba fusese adus la Suceava de Alexandru cel Bun devenise un fel de erou national a luptei impotriva necredinciosilor, si binecunoscutul ansamblu al Acatistului Maicii Domnului. Cel de-al doilea element de "limbaj artistic" este acel al trditiei calugaresti si pustnicesti, mostenire a lui Daniil Sihastru si legata in imaginatia contemporanilor de primul, aceasta parte a clerului aparand, in vremea Sfantului Stefan si a urmasilor lui directi, drept princpalii agitatori la rezistenta impotriva dominatiei straine.
Acest element este reprezentat de temele vietii Sfantului Nicolae, de aceea a vietii Sfantului Antonie, unul dintre intemeietorii calugariei orientale, si de aceea a vamilor vazduhului, de fapt glorificarea vietii pure, a sihastrilor Interiorul urmeaza aceeasi ordonanta traditionala. Fara indoiala, cercetarea erudita a distins mai multe straturi de pictura: cel original, pastra in naos, dar cu portretul votiv poate refacut in vremea lui Sf. Stafan cel Mare, apoi pronaosul pictat, in 1550, cu spijinul mitropolitului Grigore Rosca. In general, ordonanta traditionala nu prezinta deosebite particularitati. Doar in pridvor, ordonanta sinaxarului, impartita in serii continue de mici scene, are mai mult decat oriunde caracter de benzi desenate.
La Voronet, ca si in alte parti, pictura are, insa, in afara calitatii de expresie a unei ideologii si pe aceea de marturie a unei nesecate curiozitati si a unei vii observatii a realitatii inconjuratoare de catre artist: costume, arme, ustensile, chiar arhitecturi si peisaje, reproduc realitatea, viata pe care pictorii au cunoscut-o si pe care au redat-o cu un pitoresc si cu o verva neintrecute.
Intre paticularitatile acestor reprezentari sunt si unele deosebit de semnificative. Au fost inca de mult semnalate in acest sens expesiile caricaturale ale di |
