Prezentare generală Administraţia Complexului de Agrement şi Sport “Mureşul”, înfiinţată în temeiul HCL nr.120 din 31 mai 2001 funcţionează în subordinea Consiliului Local Municipal Tîrgu-Mureş şi a Primarului Municipiului Tg-Mureş.
Forma juridică de organizare a Administraţiei Complexului de Agrement şi Sport “Mureşul”, este : serviciu public de interes local fără personalitate juridică.
Administraţia Complexului de Agrement şi Sport “Mureşul” are sediul în municipiul Tîrgu-Mureş, strada Plutelor, nr.2., telefon 0265/216930. Complexul este situat în partea de nord a municipiului, pe malul stâng al râului Mureş, şi se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 40 ha.
În sezonul estival îşi petrec în complex timpul liber, în medie 8000 persoane pe zi. În această perioadă asistenţa medicală a publicului vizitator este asigurată prin existenţa unui post de prim ajutor dotat cu materiale sanitare necesare pentru acordarea primului ajutor cu personal medical calificat, iar ambientul este asigurat prin postul de radioemisie propriu, „radio vacanţA”, şi sistemul de sonorizare aferent acestuia, structurat în zona bazinelor şi a locurilor de plajă.
În perioada sezonului rece se amenajează un patinoar natural, dotat cu instalaţie de sonorizare şi iluminat
DOTĂRI – descriere : 1. Bazine de înot:
- Bazin olimpic de dimensiuni 50 x 25 m şi adâncime 1,90 m, dotat cu 20 de blocstarturi;
- Bazin pentru înotători de dimensiuni 50 x 30 m şi adâncime 1,80 m;
- Bazin pentru neînotători de dimensiuni 95 x 30 m şi adâncime 1,20 m, dotat cu jacuzzi;
- 2 bazine cu tobogan de forma unui poligon cu 8 laturi, fiecare în suprafaţă de 1205 mp şi adâncime 0,6 m, cu acces pentru copii sub 14 ani;
- Bazin pentru copii din beton, cu pasarelă de acces şi tâşnitori de apă, de formă inimioară, având suprafaţa de 350 mp şi adâncime variabilă între 0,35 - 0,70 m;
- Piscină din polipropilenă pentru copii sub 3 ani de formă ovală, având suprafaţa de 65 mp şi adâncimea de 0,3 m, dotată cu 2 tobogane de apă şi 2 tâşnitori cu figurine zoomorfe.
2. Plaja: este amenajată cu pajişte naturală
3. Parcuri de joacă pentru copii:
Sunt în număr de două, unul în suprafaţă de aproximativ 500 mp, iar al doilea situat în apropierea bazinelor pentru copii, a postului de prim ajutor şi a vestiarului central, în suprafaţă de aproximativ 4000 mp. Parcurile de joacă sunt dotate cu obiecte şi mobilier specifice activităţii: leagăne, balansoare, tobogane, foişoare, gropi cu nisip, bănci de odihnă, căsuţe, figurine zoomorfe pe arc elicoidal, etc.
Canal de legătură - pentru ambarcaţiuni: Este un canal rezultat din reamenajarea braţului mort al râului Mureş. Are o suprafaţă de aproximativ 4,7 ha. şi o adâncime medie de 2,1 m. Canalul de legătură funcţionează ca bază de agrement pentru publicul amator de plimbări cu ambarcaţiunile (bărci şi hidrobicilete), fără motor, din dotarea casm.
Terenuri de sport: Sunt amplasate la intrarea în complex dinspre râul Mureş şi anume:
- Teren de tenis de picior, prevăzut cu instalaţie de nocturnă, cu suprafaţa de 425 mp (25x17m) din asfalt;
- Teren baschet, prevăzut cu instalaţie de nocturnă, cu suprafaţa de 740 mp. (37x20 m) din asfalt;
- Teren fotbal, prevăzut cu instalaţie de nocturnă, cu suprafaţa de 2400 mp (6Ox40 m) cu gazon artificial;
- Teren de volei pe nisip (beach volei), cu suprafaţa împrejmuită de 588 m (42x14 m) şi suprafaţa utilă cu nisip de 392 mp (28x14 m);
- Teren de mini-fotbal (old boys), prevăzut cu instalaţie de nocturnă, cu suprafaţa de 1400 mp (4Ox35 m) cu gazon artificial;
Toate aceste terenuri sunt împrejmuite cu gard din plasă de sârmă, de înălţime 1,5 m şi supraînălţate cu plasă textilă până la o înălţime de 6 m;
- Teren de tenis de masă, cu suprafaţă de 450 mp (3Ox15 m ), dotat cu 5 mese de tenis, împrejmuit cu gard din plasă de sărmă şi pavat cu pavaj vibropresat;
Cabine de dezbrăcat şi grupuri sanitare: - 38 de cabine de dezbrăcat din lemn utilizate de publicul vizitator;
- 4 grupuri sanitare pentru public, cu acces gratuit, compartimentate separat pentru femei şi bărbaţi, dotate cu cabine WC, pişoare şi chiuvete;
P8155397_resize
program DE funcţionare Programul de funcţionare al complexului este permanent.
Accesul publicului în complex se face contra cost în perioada sezonului estival 1 mai – 31 august :
- Zilnic între orele 700-1900, cu excepţia zilelor de luni.
Zilele de luni sunt zile pentru activităţi de întreţinere şi curăţenie, accesul publicului este permis gratuit începând cu ora 1700, dar fără a avea acces la bazinele de îmbăiere şi plajă
- Închirierea ambarcaţiunilor se face în perioada sezonului estival 1 mai – 31 august, zilnic între orele 900-2000 , cu excepţia zilelor de luni. Închirierea ambarcaţiunilor se face pe baza unui act de identitate (B.I., C.I., paşaport), contra cost conform HCL – urilor în vigoare.
Închirierea terenurilor de sport şi a vestiarului pentru sportivi se face permanent contra cost conform HCL – urilor în vigoare.
|