La doar 7 km de Campulung Moldovenesc, Sadova se intinde pe firul paraului cu acelasi nume, intr-un culoar intramontan strajuit atat de Culmea Muncelu (1300 m) si Obcina Feredeului, cat si de cele doua biserici: "Sfantul Gheorghe" si "Sfantul Nicolae", semete si frumoase, inaltate in prima jumatate a secolului trecut. Ele impart in doua cele trei sate ale comunei Sadova: Gura Sadovei - inspre oras, Holohosca si Fundu Sadovei.
Comuna, al carei nume inseamna in limba slava "doua gradini", are o vechime de aproape patru secole si o istorie zbuciumata.
Iata doar doua cifre ce stau marturie: 143 de ani de dominatie habsburgica si 121 de eroi, fii ai Sadovei, cazuti pe campurile de lupta ale celor doua razboaie mondiale.
In 1934, Dimitrie Gusti - devenit mai apoi cetatean de onoare al comunei - a intreprins aici, alaturi de echipa sa, o campanie de durata, lasand in urma un pavilion pentru hora, o baie populara, un camin cultural si un teren de sport.
Chiar daca azi, la slujbele de duminica si la marile sarbatori, doar cativa localnici se mai imbraca in costum popular, in casele oamenilor mai pot fi gasite mici tezaure ale unor epoci apuse: tesaturi, porturi stravechi, poezii si cantece populare, care altadata erau mandria zonei.
|