Vestigiile rupestre din Munţii Buzăului sunt răspândite în zona respectivă pe o distanţă de peste 80 km, mai ales în împrejurimile comunelor Bozioru, Colţi, Cozieni şi Brăeşti. Alte amenajări similare mai sunt și pe raza comunelor Cătina şi Sibiciu, precum şi pe raza oraşului Nehoiu.
În total sunt aproximativ 30 de astfel de amenajări, care au servit atât ca spaţii de locuit cât şi ca lăcaşuri de cult. Datele arheologice evidenţiază perioade diferite de locuire mergând până în epoca bronzului - cultura Monteoru sau începutul primei epoci a fierului (Hallstatt).
Dintre cele aproape treizeci de vestigii rupestre, cele mai multe se află între satele Nucu, din comuna Bozioru şi Aluniş, din comuna Colţi, pe culmile Spătarului şi Martirei aflându-se cel mai important complex de vestigii rupestre din Munţii Buzăului.
Unele vestigii au o istorie milenară, spre exemplu Fundul Peşterii este datat în secolele 6-4 î.e.n. În anul 1871, istoricul şi scriitorul Alexandru Odobescu, cercetează aceste vestiigii. Pictorul elveţian Henri Trenk, care îl însoţea pe Odobescu, realizează un catalog cu schiţe şi picturi în acuarelă a acestor vestigii rupestre. Aceste schiţe şi picturi se pot vedea la Cabinetul Stampe al Bibliotecii Academiei Române. |
