Rezervaţia Naturală Pietrele Doamnei-Rarău este o formaţiune ce-i fascinează pe mulţi, încă din trecut. Aşa s-au născut legendele despre acest loc. Cea mai cunoscută legendă povesteşte că domniţa era Elena, soţia lui Petru Rareş, domnitorul care a oferit denumirea de `Rarău` munţilor de aici. Se spune că, în timpul celei de-a doua domnii, atunci când au năvălit turcii, el şi şi-a ascuns familia şi averea aici, într-o peşteră. Însă, turcii au ajuns până aici. Domniţa Elena şi fiica sa au încercat să fugă, dar era prea târziu. Aşa că au început să se roage, moment în care un zgomot puternic s-a auzit din apropiere. Se pare că în acea clipă, stânci mari s-au desprins şi au căzut peste locul în acre era ascunsă averea domnitorului, îngropându-i pe atacatori. Domniţa Elena şi fiica sa au scăpat în acest fel de invazie, cu preţul averii. |