Nicolae Grigorescu este primul pictor român de circulatie europeana, care a trait între anii 1838-1907.
A început prin a face pictura religioasa: icoane si pictura murala în câteva biserici si mânastiri din România - pictura de la mânastirea Agapia, ramânând pâna în zilele noastre o capodopera a geniului.
Studiile si le-a facut la Paris, iar apoi s-a retras la Barbizon, alaturându-se grupului de pictori non-conformisti, care cu cativa ani înainte se stabilisera acolo practicând pictura de plain-air, începe sa picteze în padurea Fontainbleau, renuntând la principiile artei academiste, practicând un nou stil, asemenea unui Millet, Diaz, Corot, Troyon etc.
Cunoaste o evolutie foarte rapida spre noua formula plastica, care se poate vedea în toate genurile pe care le-a abordat cu o neasemuita usurinta: portret, peisaj, scene diverse ( istorice, câmpenesti, de razboi ), natura statica.
Legaturile lui Grigorescu cu lumea artistica europeana, în special cu cea franceza, au fost foarte strânse, ani de-a rândul a avut în acelasi timp ateliere în România si Franta. Cel mai mult Grigorescu a iubit Bretania si Normandia: ``Spalatorese în Bretania``, ``Taranca franceza în vie``, ``Fetita bretona``, ``Plaja la ocean``, ``Batrâna la Brolle```, ``Strada la Vitre``, ``Interior la Vitre``, ``Pescarita la Granville``.
O mentiune trebuie facuta pentru a scoate în evidenta talentul de desenator al lui Grigorescu.
Artistul a desenat foarte mult, cele mai multe desene care se pastreaza pâna astazi, sunt legate de Razboiul de Independenta ( 1877 ) la care a participat ca reporter de razboi.
Catre sfârsitul vietii a venit definitiv în România, stabilindu-se pe Valea Prahovei pe care o cunostea înca din tinerete, când obisnuia sa faca dese excursii însotit de prietenii sai.
Pentru o perioada s-a stabilit la Posada, o mica asezare între Sinaia si Câmpina, un loc foarte îndragit de artist de unde ne-a lasat renumitele "posade". In 1891 paraseste Posada si se stabileste la Câmpina. Aici a avut 2 ateliere, unul mai întâi închiriat si apoi între anii 1901-1904 si-a construit pe un teren cumparat pe soseaua nationala, o casa-atelier în care a locuit împreuna cu sotia Maria Danciu si fiul lor Gheorghe.
Planul a fost întocmit de însusi artistul, în stilul caselor din zona: opt camere, parter si etaj, balcoane pe
Trei laturi si acoperisul din sindrila. A trait în aceasta casa pâna în anul mortii (21 iulie 1907). Dupa moartea artistului, familia a locuit în continuare pâna în 1918. În timpul Primului Razboi Mondial cladirea a ars începând de la etaj, marea pierdere fiind atelierul.
Casa a ramas sub forma de ruina pâna în 1951-1952, când Primaria a luat hotarârea de a reconstrui pe vechea temelie. Planul a fost întocmit de arhitectul câmpinean Popisteanu si de un real folos au fost informatiile date de fiul artistului si de baiatul de sevalet al artistului, Nae Goage. Cladirea a fost terminata repede, iar între anii 1955-1957 s-a amenajat un muzeu memorial, singurul care exista în România. Pentru amenajarea interioara s-au folosit fotografiile existente din 1904, 1908, diapozitive din 1910 etc. Obiectele au fost achizitionate de la familie sau persoane particulare la care ajunsesera în urma deselor vânzari facute de urmasii artistului. De asemenea, au fost expuse si 54 de tablouri luate în custodie de la Muzeul National de Arta Bucuresti (care ulterior au fost retrase), dar si de la alte muzee (brasov, Ploiesti).
Inventarul muzeului s-a îmbunatatit an de an, astfel ca în anul 2004 s-a luat decizia de a remodela interioarele, încercând sa se puna mai mult în valoare personalitatea artistului în ultimii ani petrecuti la Câmpina.
|
